Julie's stories - Episod 2

Sunt multe puncte de vedere din care as putea sa-mi povestesc viata. Acum uitandu-ma in urma incep sa observ o multitudine de lucruri a caror prezenta n-am observat-o la timpul lor. Si as fi putut sa nu le observ niciodata...
Este uimitor ce negura avem pe ochi cateodata si nu obervam esentialul, si ne legam de lucruri de suprafata. Si mai grav este ca nu vrem sa dam negura asta la o parte; ne complacem asa, intr-o stare de nesimtire totala! Ni se intinde o mana si nu vrem sa o acceptam; o dam la o parte si o si lovim eventual...ne suparam pe ea ca a vrut sa ne scoata din intuneric.
Stand si cugetand mi-am dat seama ca cea mai frumoasa parte a vietii mele a fost pana la 15 ani. Inainte sa ma indragostesc patimas pt prima data, inainte sa am vreo relatie cu vreun baiat. Eram un copil constincios, care avea o relatie frumoasa cu parintii si care se bucura de viata.
De cand am inceput prima relatie, au inceput si diversele mele conflicte cu cei din jur. (si aici nu ma refer din punct de vedere sexual, pentru ca la 15 ani nu se punea problema de asa ceva) Am inceput sa ma cert cu parintii, sa nu ma mai gandesc asa de intens la scoala, sa vreau libertate. Ma enerva ca ai mei aveau pretentia sa fiu la 22 in casa. Nu aveam altceva in cap decat ca vreau sa fiu cu Gigel sau cu Ionel.
Chiar si rugaciunile mele catre Domnul erau legate de baieti. Ma rugam cu lacrima ca vreau sa fiu cu cutare baiat. Si intr-un final eram cu el, aveam o relatie, si ma facea sa sufar. Si iar plansete la fiecare sfarsit de relatie, cu toate ca pe marea majoritate eu i-am lasat. Si nu realizam esentialul!
Pentru ce ma certam eu cu parinti?!?! Pentru ce vroiam eu independenta la 17 ani!??! Pentru niste relatii trecatoare??? Pentru niste baieti care poate nu merita nicio privire?? Pentru niste oameni care m-au facut sa sufar??
Nu era mai bine sa ma las in voia Domnului? Nu am facut altceva decat sa cer niste lucruri absurde, si sa ma supar cand ceva rau mi se intampla. Mai tarziu vedeam ca raul acela de fapt mi-a facut bine.
In clasa a 9-a m-am indragostit de un baiat care era cu mine in liceu, dar in a 12-a. Mi s-a pus pata si am facut orice ca sa ajung la el. Nu cunosteam pe nimeni de la el din clasa si nu stiam ce as putea sa fac.
Intr-o zi cand clasa lui a plecat intr-un laborator, m-am uitat sa vad ce clasa avea la ora aceea acolo. Dupa ce am aflat ca era 12F, m-am dus la diriginta (care era o femeie extraordinar de buna), sa o intreb daca il cunoaste, pentru ca am vazut ca preda si la ei. A fost atat de de treaba ca mi-a dat adresa lui din catalog. Acasa m-am uitat in cartea de telefoane si i-am gasit nr de tel. L-am sunat si am iesit in oras. Cam un an de zile am tot iesit cu el si apoi am fost impreuna inca un an.
Culmea este ca dupa ce am fost super indragostita de el, brusc a inceput sa mi se para urat, in cazul in care incepuse sa-mi placa de el tocmai pentru ca era brunet cu ochi albastri. Si nu era un om stabil. Intrase la ASE dupa care si-a dat seama ca nu-i place. Apoi s-a dus la Politehnica si nici acolo nu i-a placut. Eu am fost crescuta in spiritul ca daca incepi ceva trebuie sa-l termini.
Dupa ce am terminat cu el am inceput sa ies cu un vecin care practic imi era cel mai bun prieten. Ma lua cu el peste tot: la concerte, in cluburi, si chiar si in excursii cu facultatea lui. Problema era ca ma indragostisem si de acest baiat. El imi spunea mereu ca noi suntem ca fratii si ca ma iubeste ca pe o sora.
De fapt adevarul era altul si l-am descoperit tarziu.
Mi-a facut cunostinta cu un prieten pe care il tineau parintii lui in gazda. Era din Suceava si era student la o facultate particulara aici in Bucuresti. Nu prea stiam eu atunci la 17 ani care e schema cu facultatile particulare si alea de stat. Stiam doar ca vreau sa intru la Universitate la Limbi Straine, si deja ma pregateam pentru admitere.
Intr-o seara cand am iesit in club la un concert Vita de Vie, a venit si acest baiat din Suceava, caruia se pare, i se pusese pata pe mine destul de rau. L-am refuzat toata seara. Eu intotdeauna cand am avut un baiat in cap nu-mi mai trebuia nimeni si nimic. Ma tineam numai dupa prietenul meu cel bun, Alex, care culmea, in seara aceea a acceptat sa fim impreuna.
Dupa seara aceea Alex n-a mai dat niciun semn. In timpul acesta, celalalt tot facea presiuni, si in cele din urma am acceptat sa fiu cu el pentru ca de la Alex am inteles clar ca nu vroia nimic cu mine.
Am aflat apoi, ca in seara cu concertul, cei doi facusera pariu pe o lada de bere pentru cel care o sa ma castige. Mi-a ramas un gust amar...dar eram doar un copil naiv si am trecut prea usor peste prea multe.
Dupa vreo 2 sapt de relatie cu acest baiat ma suna Alex...

Harta dictaturii biometrice

Ma distreaza oarecum faptul ca desi yoghinii de la noi din tara, adeptii MISA si ai lui Bivolaru se dau ei mari luptatori impotriva cipurilor si fac proteste pe seama asta, exact ei fac parte din dictatura biometrica si ajuta la implementarea ei. Trist este faptul ca multi se alatura acestei miscari, si avand o negura deosebit de groasa pe ochi si aflandu-se in totala inconstienta, cred ca este bine ce fac si ca au gasit calea cea dreapta...

Este ca si cum eu as avea un mare dusman, si pentru ca nu am cum sa-l inving direct, el avand o putere mult mai mare decat a mea, ma dau de partea lui si pe la spate il sap incet incet.

Tot asa si yoga şe forteaza in fel şi chip sa arate ca este de partea Bisercii, luand chiar pasaje din biblie si interpretandu-le in fel si chip dupa bunul lor plac.

Cu atat mai stupid este faptul ca ei se arata de partea Bisericii cand Biserica spune clar ca yoga este erezie (inselatorie diavoleasca si inchinare la idoli).

Cat despre catolici, lucrurile stau mult mai clar. Papa a declarat public ca pentru a iesi din criza trebuie instaurat un guvern mondial. Ei de mult s-au dedicat masonilor si au schimbat tot continutul cartilor lor religioase.

Acum doar Ortodoxia mai sta ca un ghimpe in coasta masonilor!

Super cadou...de la Dumnezeu

Am sa prezint in continuare marturia unui roman stabilit in Canada care se lupta si el la randul lui cu dictatura cipurilor RFID:
"Va scriu din Canada. Mi-am luat un liber chiar de ziua mea de nastere sa mai rezolv din treburi. Una din ele era sa trec pe la banca sa-mi schimb cardul de debit pentru ca se crapase.
La banca prezint cardul si primesc un altul temporar pana ce il voi primi pe cel permanent prin posta. Mi s-a spus ca este vorba despre noul model cu securitate ridicata, mai exact cu cip.
Le-am raspuns ca in acest caz avem o problema pentru ca nu suntem de acord cu aceasta tehnologie, insa raspunsul a venit ca modelul de card vechi s-a retras.
Am plecat cu gandul sa sun la banca pentru mai multe detalii.

Le explic de acasa problema mea si cer alte detalii despre card si cip.
In acel moment operatorul pune conversatia “on-hold” iar cand revine, dupa zgomote, imi dau seama ca altcineva ne asculta convorbirea.
Intreb ce fel de cipuri sunt in interiorul cardului si mi se spune ca sunt din cele obisnuite.
Cardul se introduce in cititor si atata timp cat sta acolo se face plata. Odata scos din cititor nu mai poate fi accesat. In acesta consta securitatea crescuta, spun ei.
Intreb din nou: ce fel de cip este inauntru, este un cip de proximitate? (Un cip RFID poate fi citit prin proximitate)
Ei spun ca nu este un card de tip “Pay pass” si nu poate fi citit de la distanta.

Dupa acest telefon trag urmatoarele concluzii:
1. La banca nu este nimeni pregatit sa explice ce fel de cipuri sunt inauntru (ei se pricep doar la bani si produse financiare).
2. Cardurile cu RFID nu pot fi citite daca banca nu are cititoare de proximitate. Aceasta nu inseamna ca acele carduri nu au un cip RFID in interior.
3. Trebuie sa sun la alte banci pentru a confirma daca toate ofera acel card cu cip in mod obligatoriu.

Sun la alta banca, explic iar despre ce este vorba si doamna ramane mirata cand aude ca este un atac la libertatea mea pentru ca acestea pot fi citite de la 10 metri.
Ma asigura ca nu au astfel de carduri si hotaram sa mergem sa ne deschidem un cont. Acolo agentul curtenitor ne aduce noile carduri cu cipuri stralucitoare.
Aflam astfel ca vechile carduri nu se mai elibereaza din luna martie. Le refuzam si ne intoarcem acasa.

Sun la alta banca si sunt asigurat, ca si la precedenta, ca nu elibereaza carduri cu cip.
Fixez o intalnire, mergem si mare este mila Domnului: persoana care ne-a primit avea pe birou o icoana cu Sfantul Spiridon!
Ne prezentam cu totii de partea ortodoxiei. Aceasta banca ne-a oferit carduri fara cipuri.

Cu siguranta ceea ce ni s-a intamplat nu este o coincidenta, Dumnezeu ne poarta de grija oriunde si oricand!"

C siguranta ca NIMIC nu e intamplator! Daca vrei si crezi, Domnul iti ajuta!

Parintele IOAN de la Rarau - despre cipuri

Pe blogul Apologeticum a aparut un interviu cu Parintele Ioan de la Rarau, extrem de interesant si totodata tulburator despre tot vehiculatele cipuri si acte biometrice. Spune parintele ca: "ni se pregateste o cumplita dictatura. Aceasta dictatura a cuprins si paturile bisericesti, din pacate si in curand sinodul se va transforma intr-o dictatura colectiva, incat nimeni sa nu se poata impotrivi. Se vorbeste mereu de Ortodoxie, suntem ortodocsi, dar ce fel de ortodoxie? Ecumenica? Satanica? Mantuirea vine numai prin doua lucruri: dreapta credinta si faptele. Fara dreapta credinta poti sa faci orice fapta buna, poti sa arzi si in foc pentru Hristos, dar daca nu ai dreapta credinta, degeaba!… Daca nu mergi pe drumul cel drept cu masina, n-ajungi la destinatie."
Alte doua intrebari care i-au fost puse:

Unii propovaduiesc ca daca ai credinta in suflet, poti sa primesti cipul si nu-i lepadare.

- Dar unde-i credinta daca primesti cipul? In numele cui crezi? Cipul pe cine reprezinta?

Ei spun ca trebuie sa dai Cezarului ce-i al Cezarului, sa dam statului ce ne cere.

- Problema e ca cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui Dumnezeu. E un buletin cu cip, nu? Ce inseamna buletin cu cip? Identitatea ta, nu? A cui? A lui 666, nu? Atunci, ce-am facut eu? M-am lepadat de Hristos.

Interviul intreg il gasiti aici

Litoralul romanesc...

Saptamana trecuta am fost la mare cu iubirea mea vreo 4 zile, pe litoralul nostru pitoresc. El stia saracul ca e o mare prostie sa mergi la mare in Romania si nu avea niciun chef, dar a vrut sa-mi faca mie pofta :-p
Am fost totusi inspirati sa plecam in timpul saptamanii (am plecat marti si ne-am intors sambata) si atunci drumul a fost liber si nici nu au fost probleme sa nu gasim cazare.
Am stat in Costinesti la hotel Poienita...de 3 stele cica...Doar pretul era de 3 stele, ca nu am avut nici aer conditionat (si la pranz te sufoci in camera), nici nu ne facea nimeni curat in camera, nici piscina, nici sala fitness si restaurantul avea mancare foarte proasta si foarte scumpa; ca sa nu mai spun ca muzica lautareasca de la restaurantul chipurile romanesc ne innebunea non stop.
Ce a fost super era ca hotelul este extrem de aproape de plaja cea mai buna din Costinesti. Faceam 2 minute din camera pana in apa :-p (Probabil de aceea au considerat inutila o piscina....)
Plus de asta hotelul este localizat exact intre disco Tineretului, Quba si Gossip...plus muzica lautareasca de la Poienita....concluzie....n-am dormit in nicio noapte. Daca inchideai geamul, oricum iti vibrau toate cele din tine de la basi si te sufocai din cauza aerului conditionat pauza.
Alta mare greseala a fost alegerea statiunii. Costinestiul este cea mai galagioasa dintre toate, si in plus e plin de curve, pitzipoance, tarani, cocalari, mafioti....si extrem de multa mizerie...si nu curata nimeni plaja....
Concluzia finala este ca data viitoare Turcia ne cheama. Acolo cu 600 euro/persoana ai un sejur cu 7 nopti de cazare la hotel de 5 stele, ultra all inclusive si cu bilet de avion cu tot....si serviciile sunt servicii nu bataie de joc...

Julie's stories - Episod 1

M-am nascut pe data de 10 iulie 1987 in Bucuresti la ora 07.15 sau 08.15 (mama inclina mai tare spre ora 08 dar nu e foarte sigura :-p). Fratele meu avea 7 ani, si, spunea mama, si-a dorit mult o surioara...si a primit una, si nu de oricare, ci o surioara enervanta si tipatoare :D
Inainte sa vina in Bucuresti, parintii mei au locuit o vreme in Buzau. Acolo, spune mama, a simtit destul de tare efectul radiatilor ce s-au propagat in urma exploziei de la Cernobil...si asta nu a ramas fara urmari, si anume m-am nascut cu un defect la inima.
Defectul a fost descoperit cand aveam 11 luni de catre o doctorita cardiolog absolut exceptionala. Este vorba de d-na dr Gabriela Beldianu, care si acum mai da consultatii la aceeasi policlinica de pe str Masina de Paine :-p si ma primeste si acum dupa 22 de ani cu bratele deschise.
Defectul meu consta practic intr-o gaura ce se afla intre cele doua atrii, si asta insemna k tot timpul sangele oxigenat se amesteca cu cel neoxigenat, si atunci inima muncea dublu. Concluzia: operatie obligatoriu. Atunci erau inca niste vremuri in care lumea considera operatia ceva rau....sau asemanator cu moartea....si mai sunt prejudecati chiar si acum. Operatiile ar trebui vazute ca niste oportunitati si asumate fara frica.
Ideea este ca daca nu ma operam inima ar fi urmat sa cedeze intr-o perioada nedeterminata (5 ani....10 ani....15 ani).
In 1993 am fost operata de catre Dr Socoteanu la Spitalul Fundeni in Bucuresti. Operatia a decurs excelent, fara nicio complicatie. De atunci mi-au spus absolut toti doctorii: esti un om normal, nu ai interdicitie de la NIMIC.
Cu prejudecati m-am tot intalnit, si destui oameni m-au considerat handicapata doar din cauza cicatricei de pe piept, care oricum s-a tot micsorat in timp. Au fost si situatii haioase cand m-au intrebat fetele daca nu cumva e cicatrice de la o operatie de implant de silicoane :)))))))))))
La scoala am mers normal, de la 7 ani. Eram nerabdatoare sa vad cum e la scoala si mi-a placut mult sa invat. Aveam si constiinta, si spre diferenta de generatiile de copii de acum imi pasa de teme, de lucrari si de ceea ce am de invatat. Imi placea matematica, si mergeam mereu la olimpiade. Mai tarziu dupa ce am intrat la liceu am aflat ca profesoara de matematica spunea la celelalte clase ca eu sunt cea mai buna din scoala. Era o femeie extraordinara si ne-a invatat multe D-na Prodan Lucia.
Cand aveam 10 ani s-a nascut si sora mea. Cand a crescut mai mare s-a dovedit a fi muuuult mai enervanta decat eram eu (probabil era pedeapsa pt cat l-am chinuit pe fratele meu :D) Mama a facut-o la 41 ani. A fost o veste neasteptata pt toata lumea :) Era jucaria casei. Pt mine nu mai contau nici papusile nici iesitul la joaca.
In clasa a 6-a, avand program de dupa-amiaza, faceam pe dadaca pana la plecare. Schimbam scutece, o hraneam, ma jucam cu ea, si pe la 12-13 o duceam la o vecina, 2 etaje mai jos (aceeasi care m-a crescut si pe mine, ca la gradinita nu am fost :-p) pana venea mama de la serviciu.
Dupa generala, am continuat studiile la un liceu economic (Nicolae Kretzulescu), unde am avut uniforme si era o strictete deosebita din toate punctele de vedere. Ce era mai important, era faptul ca se facea carte foarte bine.
Cat despre partea telenovelistica a vietii mele...primul prieten l-am avut inainte sa incep clasa a 9-a, si era din Timisoara, ca acolo imi petreceam mereu vacantele de vara. Tin minte ca era asa de ciudat...au venit pritenele lui sa ma roage sa fiu cu el, ca ii placea mult de mine :-p S-a purtat foarte frumos cu mine...si nici nu s-a putut pune vorba de un french kiss, pt k oricum un simplu pupat pe buze avea o incarcatura mult prea mare pt copilul de mine :) S-a terminat brusc cand am plecat inapoi la Bucuresti. Mi-a mai trimis scrisori o vreme pana cand i-am spus sa incheiem, pt k ma indragostisem de un coleg de liceu ce era in clasa a12a.
Cum am ajuns sa vorbesc cu baiatul asta, si cum m-a ajutat chiar diriginta in relatia cu el o sa va povestesc in episodul urmator :D

Songs around the world

Un alt cantec al aceluiasi individ, care mie imi place foarte foarte mult! ...si cand te gandesti ca toti cei ce canta aici au fost cantareti de strada, fiecare in tara lui...au niste voci minunate! (cred k a ratat geniul nostru care canta la metrou la victoriei :-p ...nush voi, dar eu imi acopar urechile cand il aud)

Autorul a "songs around the world" spune: "The act of playing music with people of different cultures, religions, economics and politics is a powerful statement." ..playing for a change!